Clubul englez de fotbal FC Liverpool a fost vândut, vineri, consorțiului american New England Sports Ventures, a anunțat noul proprietar al grupării, John W. Henry.
„Sunt mândru și umil. Nu vă pot spune cât sunt de fericit. Suntem aici ca să câștigăm”, a spus John W. Henry cu această ocazie.
Consorțiul NESV este proprietar și al echipei de baseball Boston Red Sox.
Clubul Liverpool era deținut din 2007 de americanii Tom Hicks și George Gillett, care au scos gruparea la vânzare în aprilie 2010 pentru 351,4 milioane de lire sterline (403,5 milioane de euro).
Săptămâna trecută, conducătorii FC Liverpool, grupare ce are datorii de aproximativ 300 de milioane de lire sterline, au anunțat că au acceptat oferta de cumpărare venită din partea New England Sports Ventures, care au oferit 300 de milioane de lire sterline (aproximativ 340 de milioane de euro), însă vânzarea nu s-a putut finaliza atunci, deoarece Hicks și Gillett s-au declarat împotrivă.
Cei doi americani au decis să înlocuiască doi dintre membrii Consiliului Director, Christian Purslow și Ian Ayre, pe motiv că s-au analizat oferte de preluare a clubului sub valoarea cerută de americani. Conducerea clubului și principalul creditor al clubului, banca RBS, au contestat în instanță înlocuirea celor doi membri ai Consiliului Director, iar judecătorul le-a impus lui Hicks și Gillett să-i repună în funcții pe cei doi, dând undă verde vânzării către NESV.
Hicks și Gillett au făcut recurs la această decizie la un tribunal din Dallas, cerând o amânare a vânzării pentru a fi studiate alte oferte mai bune, și au primit câștig de cauză, însă Înalta Curte de Justiție din Londra a condamnat această tentativa de blocare a vânzării clubului, judecând că recursul acestora înaintat unui tribunal din Texas nu este valabil.
Royal Bank of Scotland (RBS), principalul creditor al clubului, trebuie să primească de la gruparea Liverpool suma de 237 de milioane de lire sterline. Actuala conducere a clubului de fotbal a fost numită de RBS, în primăvara acestui an, având ca scop găsirea unui investitor.
Un reprezentant al foștilor proprietari ai grupării, Steve Stodghill, a declarat, vineri, că aceștia vor iniția o acțiune în justiție, cu scopul de a obține despăgubiri în valoare de „cel puțin 1,6 miliarde de dolari”, pentru vânzarea clubului către NESV.
FC Liverpool este una dintre adversarele formației Steaua în Grupa K din Liga Europa. Primul meci dintre cele două echipe a avut loc în Anglia și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-1. Următorul meci dintre cele două formații va avea loc în data de 2 decembrie, la București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER